Skip navigation

Avon Connects

The Community for Women

1 2 Previous Next

Intreab-o pe Mira

18 Posts tagged with the sfaturi tag
0

Suspend temporar blogul

Posted by mira.moise Feb 2, 2012

Dragii mei,

 

 

desi ne-am cunoscut prin intermediul acestui blog am decis ca temporar sa nu il mai folosesc. Este vorba de o rezolutie editoriala.

 

Voi fi in continuare membra Avon Connects si va voi posta articolele elaborate de mine in zonele acestei comunitati.

 

 

Imi veti regasi semnatura adesea in MODA SI FRUMUSETE sau TRUP SI SUFLET.

 

 

 

Va astept cu mare drag intrebarile si mesajele, si sper ca vom lega discutii eficiente in celelalte zone ale Connects.

 

Ultimul articol postat de mine in comunitate poate fi consultat aici: http://www.avonconnects.com.ro/thread/8763.   Abia astept sa citesc care sunt parerile voastre despre aceste trei doamne!

 

Cu drag,

 

 

 

Mira

80 Views 0 Comments Permalink Tags: avon, sfaturi, frumusete, beauty, blog, cosmetice, moda, sanatate, mira_moise, articole
8

Atentie la riduri!

Posted by mira.moise Aug 25, 2011

89629697.BMP

 

 

Iti accepti liniile de expresie, ca fiind urmele tuturor zambetelor si exprimarii sentimentelor din viata ta. Si totusi, ai vrea sa dispara de pe chipul tau, nu-i asa? Toate ne dorim sa fim vesnic tinere (eu una sunt convinsa macar ca nu doresc sa apelez vreodata la chirurgia plastica), insa procesul de imbatranire este unul cat se poate natural, ce nu poate fi evitat. Pielea incepe sa se subtieze, sa-si piarda din fermitate si din elasticitate –  si uite asa apar ridurile.

In cele mai multe cazuri, vezi astfel de semne intr-o forma fina in jurul varstei de 30 de ani, apoi, dupa 40 de ani, ele devin mai pronuntate. Evident, conteaza si ce tip de piele ai si de modul tau de viata (alimentatia, fumatul, expunerea la soare etc) si de cum te-ai ingrijit pana acum.

 

Exista pe piata multe oferte tentante, dar as vrea sa-ti spun azi ceva despre doua dintre substantele minune pe care le gasesti in multe creme.

 

Acidul hialuronic este o proteina care apare in mod natural in fiecare tesut din organismul uman. El ajuta la vindecarea mai rapida a ranilor, la estomparea cicatricilor vechi sau noi, mentine piele fina si elastica. Odata cu descoperirea faptului ca volumul acidului hialuronic din corp scade cu inaintarea in varsta, el a fost introdus in tratamentele cosmetice. Sub forma de suplimente alimentare, produse injectabile de umplere (pentru o actiune in forta) si produse cosmetice sub forma de creme sau serumuri. Cele din urma nu prezinta niciun fel de efect secundar, de aceea au si castigat teren in ultima perioada. Acestea hranesc fibrele de colagen si elastina si le „umfla” – e ca si cum ai avea un berete mic, il umpli cu apa si incepe sa capete volum.

Coenzima Q10 este o componenta naturala produsa de organismul nostru care produce energie si are functia de antioxidant. Ca si in cazul acidului hialuronic, pe masura ce inaintam in varsta, corpul produce din ce in ce mai putina. Cremele ce contin coenzima Q10 incetinesc procesul de imbatranire, iar daca sunt folosite zi de zi pielea isi recapata gradul natural de hidratare si de suplete. Majoritatea marilor producatori au cel putin o crema care contine coenzima Q10 (si asta spune ceva). Sardinele, tonul, carnea de vita, alunele, spanacul, dar si organele de animale (inima, ficat) contin Q10. Venind atat din interior, cat si din exterior, efectul va fi unul multumitor.

 

Evident, exista si alti compusi, la fel de naturali care ajuta tenul sa se mentina fresh in trecerea anilor. Alege-l pe cel mai bun si zambeste! (chiar daca zambetul provoaca riduri) Merita!

 

Foto: Guliver/Getty Images

 

1,578 Views 8 Comments Permalink Tags: sfaturi, riduri, substante_benefice, acid_hialuronic
1

109688464.BMP

Vitrinele magazinelor pline de anunturi imbietoare cu reduceri mai mari sau mai mici, iti fac cu ochiul intr-un mod cat se poate de atragator. De cate ori n-am incercat „terapia” prin cumparaturi? Si cand eram trista, si cand primeam un bonus de la serviciu. De fapt, orice prilej era unul propice cumparaturilor. Si nu sunt singura in situatia asta! Shoppingul face bine oricui, in orice moment, asa ca nu ai cum sa nu cazi in plasa universului preturilor mai mici. Din experienta, iti zic ca ar trebui sa fii totusi cumpatata si sa cumperi inteligent, respectand cateva sfaturi de baza. Mie mi-a luat mult sa le ‚determin’ si inca si mai mult sa le respect!

Cumpara haine basic

In materie de haine, basic-urile, potrivite pentru orice anotimp merita toti banii. De fapt, mai putini bani! E momentul oportun pentru a-ti cumpara tricouri,maieuri,cardigane, blugi si pantaloni clasici, in culori uni, simple. Sunt piese de care ai nevoie oricand in garderoba si, pana la urma, de ce sa nu le cumperi cand sunt mai ieftine? Eu astept reducerile pentru a-mi achizitiona astfel de lucruri!

 

Piese de tranzitie

Alege din colectia de vara piese ce se potrivesc si pentru anotimpul racoros, cum ar fi cardiganele sau o pereche de blugi clasici. Asortate cum trebuie, o tinuta pe layere (mai multe piese in straturi) te va face sa arati incredibil de bine..

 

 

Joaca la „loteria reducerilor”.

Exemplu: Ai o rochie de care te-ai indragostit la prima vedere, dar pretul ei te-a facut sa te gandesti de doua ori, fiind prea mare? Acum ea are o reducere de 30%; o cumperi acum sau astepti un discount de 60-70%? O vei mai gasi? Daca nu-ti permiti sa ti-o achizitionezi cu o reducere mica, merita incercat un „loz” la aceasta loterie. Daca tot am ajuns la marile chilipiruri, arunca un ochi peste obiectele care au o reducere de peste 50%, dar in niciun caz nu cumpara lucruri care nu-ti trebuie, chiar daca au un pret mic. Daca simti ca ai purta ceva din obiectele mega-reduse, cumpara – e o sansa unica.

Nu numai haine

Aceste reguli nu se aplica doar hainelor si accesoriilor, foloseste-le si pentru alte cumparaturi – cum ar fi mobila. Mai ales daca ai ganduri de renovare si vezi un set de mobila pentru living de care te indragostesti, il poti cumpara. Apoi decoreaza camera in functie de stilul lui. In acest fel vei incepe din start cu o reducere a bugetului.

Orice ai face nu aplica zicala „Le merit!”; normal ca le meriti, dar meriti ce ai nevoie, nu decoratiuni pentru dressing.

 

Arsenal de shopping

Inarmeaza-te cu incaltari comode si bate mallurile si strazile pline de magazine cu zambetul pe buze. Si nu uita sa gandesti de 2 ori inainte de a scoate cardul din geanta!

 

Foto: Guliver/Getty Images

646 Views 1 Comments Permalink Tags: sfaturi, cosmetice, haine, accesorii, finante, sezonul_reducerilor
6

Terapie cu pozitivism

Posted by mira.moise Aug 5, 2011

91112996.BMP

 

Dintotdeauna  am fost o persoana vesela, pozitiva, cu multi prieteni. Am avut, insa, si o perioada in care, din cauza unor probleme, m-am inchis in mine, m-am izolat de prieteni si am crezut ca lumea se va sfarsi curand...

 

Dupa ce am trecut peste faza cu “de ce mi s-a intamplat tocmai mie”, am incercat sa ma adun si sa incerc sa inteleg ca orice problema poate fi depasita. Depinde doar de tine si de cum privesti acea intamplare/situatie. Mi-am dat seama chiar, ca intamplarea mea aparent nefericita, m-a ajutat de fapt sa traiesc mai intens viata, sa ma bucur mai mult de fiecare clipa minunata. Perioada mea de pesimism m-a ajutat sa devin si mai optimista. Mi-am regasit puterea de a zambi in toate lucrurile frumoase din jur pe care le ignorasem o vreme. Mi-am reintalnit prietenii, am vazut din nou cu ochii copilariei norii pufosi, am savurat cu nesat fructele zemoase si aromate, m-am bucurat iar de culoarea si aroma florilor. Intr-un cuvant am reinceput sa ma deschid si sa observ ca oamenii imi zambesc, sunt prietenosi, ca viata e o simfonie minunata pe care cateodata, din diverse motive, nu o mai auzim.

 

Perioada mea de rebeliune si pesimism m-a mai invatat ceva. Ca doar de noi depinde CUM vedem lumea. Ea este acolo, plina de minuni si lucruri absolute magice. NOI trebuie sa o descoperim, sa observam frumusetea unui copac, sa savuram un moment cu noi insine pe o banca in parc, sau o clipa in doi la malul marii. Padurile, marea, o raza de soare sau un cer senin, o picatura de ploaie sau gustul dulce al unei capsuni, o briza placuta, rasul cristalin al unui bebelus sau iarba verde proaspat cosita au fost, sunt si vor fi intotdeauna in apropierea noastra. Nu trebuie sa lasam gandurile negative sa ne impiedice sa le vedem/simtim/ auzim. Din momentul in care am inteles asta, lumea MEA s-a schimbat. Si nu am mai lasat nicio situatie, gand, vorba sa ma deprime. Mi-am cladit incet, dar sigur, o gandire pozitiva. Am facut mai intai curatenie in ganduri si le-am incurajat pe cele pozitive care imi dadeau o stare de bine. Asa, incet, incet, m-am transformat intr-o persoana care nu se lasa batuta, care vede numai partea plina a paharului, care este recunoscatoare pentru toate experientele prin care a trecut (pentru ca stiu ca fiecare in parte m-a ajutat intr-un fel) si care se bucura de fiecare clipa traita. Cu siguranta m-au ajutat si cei doi pusti ai mei prin ochii carora am redescoperit minunatiile din jurul meu. Cum de altfel toti copii au o energie minunata si te pot linisti instantaneu cu niste maruntisuri aparent irelevante dar care- performate de ei- devin adevarate amintiri miraculoase.

 

Te invit sa faci un exercitiu. Incearca sa fii prezenta in orice moment al vietii tale. Poti incepe cu o ora, apoi cu o zi, etc. Poti incepe cu drumul spre birou, de exemplu. Sau cand duci copilul la gradinita. Eu ma inveselesc de dimineata cu zambetul copiilor mei, cu o raza de soare, cu o melodie buna, ma bucur de copacii pe care ii intalnesc in drum, de un zambet al unui copil sau de vreo situatie haioasa. Asa ma binedispun si ma bucur de viata!

 

Foto: Guliver/Getty Images

995 Views 6 Comments Permalink Tags: sfaturi, trup_si_suflet, pozitivism
2

sb10064415e-001.BMP

 

Nu te intreb daca vrei sa ai un ten perfect. Iti spun doar ca, pentru a-l avea, ai nevoie, pe langa fond de ten sau pudra, si de corector. Eu l-am descoperit destul de tarziu si am fost uimita de efectele lui. Dar mi-a luat ceva timp pana i-am aflat toate misterele. Ce-ar trebui sa stii despre el? In primul rand, foloseste-l pentru a ilumina zonele de sub ochi. Indiferent daca ai sau nu cearcane, vei parea mai odihnita si iti vei pune ochii in valoare. Apoi, fii atenta la natura ”(pete, cosuri, roseata, alunite) si culoarea imperfectiunii pe care vrei sa o “stergi”. Sunt importante pentru alegerea nuantei corectorului.

Pregateste pielea

Dupa ce ai demachiat tenul, foloseste o crema hidratanta speciala pentru zona delicata din jurul ochilor. Astfel, va avea aderenta si nici nu va patrunde in ridurile fine, amplificandu-le.

 

Ce alegi

 

Este foarte importanta culoarea anticearcanului. In functie de ea, poti atrage atentia sau ascunde o anumita imperfectiune. Asa ca, fii atenta! Iata nuantele potrivite, in functie de natura imperfectiunii:

 

-         pentru cearcane, alege un corector cu o nuanta sau doua mai deschisa decat culoarea fondului de ten; daca cearcanele sunt mov-albastrui foloseste un anticearcan in nuante galbui, iar daca sunt usor maronii, aplica un corector roz.

-         pentru cosuri sau roseata, sunt indicate nuantele deschise, care au la baza tonuri de verde; astfel se neutralizeaza culoarea rosiatica.

-         pentru pete maronii sau cicatrici, incearca un corector bej-deschis sau unul rose.

 

Anticearcanele pot fi sub forma de creion, stick, crema, fluid sau pudra minerala. Creionul are o consistenta mai groasa, fiind indicat tenului mixt sau gras. Daca este prea greu de aplicat, il poti incalzi cu foehnul si-l aplici cu un buretel umezit.

Stick-ul sau batonul are o consistenta mai moale decat creionul si se poate aplica fie cu o pensula, fie cu degetele.

Crema este cea mai la indemana varianta, are o aderenta buna si se intinde mai usor. Daca este si sub forma de stilou care permite curgerea si are si o pensula, aplicarea devine mult mai facila.

Pudra corectoare are de obicei o pensula cu care poate fi aplicata. De obicei are si minerale in compozitie, fiind potrivita tnului mixt si gras.

 

Cum il aplici

 

Cu pensula, cu degetele sau cu un buretel, cum iti este mai la indemana. Important este sa nu aplici in exces, pentru ca efectul va fi cel opus. Vei atrage atentia asupra ochilor intr-un mod neplacut. La final, trebuie sa-l intinzi delicat cu degetele, fara sa apesi prea tare, pentru a intra bine in piele. Poti aplica anticearcanul nu numai in zona de sub ochi, ci si putin pe pleoape sau in colturile interioare. De obicei, corectorul se foloseste sub fondul de ten. Dar il poti alica si dupa, fixandu-l usor cu o pudra translucida.

 

 

Fie ca vrei sa maschezi un cos, o cicatrice sau o imperfectiune a tenului sau doar vrei sa pari mai odihnita aplicandu-l sub ochi, retine faptul ca acest instrument trebuie folosit cu moderatie, cat mai discret si natural!

 

Foto: Guliver/Getty Images

1,727 Views 2 Comments Permalink Tags: machiaj, sfaturi, cum_alegi_corectorul
3

105471784.BMP

 

Stiu sigur ca cineva din preajma mea a folosit un parfum floral, la care “vibrez” imediat!

 

 

Sunt realmente indragostita de notele parfumate. Da, ma indragostesc des M-au fascinat dintotdeauna sticlele umplute cu lichid pretios si aromat si mi-a placut sa ma invalui in parfumuri dulci, floral-fructate, poate putin condimentate sau picante.

 

Am avut la un moment dat o colega care avea alergie la orice fel de miros pe care eu il consideram imbietor. Si, fortata de imprejurari, am fost nevoita sa renunt la parfum. Mi s-a parut aproape “revoltator” sa renunt la mica mea placere aromata. Insa, prietena cu pricina avea reactii violente la cea mai mica dara de parfum. Tin minte si-acum ca, la o sedinta, pentru ca cineva din redactie a fost la o lansare cu iz floral, colegei mele i s-a facut rau. Nu mai putea respira! De-atunci, si inca vreo doi ani dupa, am renuntat la parfum. Ma delectam in week-end cu aromele mele preferate, testam noutatile si tanjeam dupa ele. Dar ma invatasem ca cinci zile pe saptamana

In perioada sarcinii, insa, am inteles-o pe colega mea. Nu suportam niciun miros, de niciun fel. Mi-a venit randul sa-mi terorizez si eu colegii si sa resping orice aroma care inainte m-ar fi incantat.

 

Cred ca aceste doua experiente m-au marcat profund si m-au facut sa realizez cat de importante sunt parfumurile in viata mea. Acum, ma bucur ca un copil de toate miresmele care-mi ies in cale:

Aromele proaspete de citrice ma revitalizeaza, imi ofera buna dispozitie, mai ales in zilele calduroase de vara.

Notele florale delicate de frezii, lacramioare, trandafiri, bujori sau liliac ma transforma instant intr-o romantica incurabila.

Parfumurile florilor exotice mi-aminteste de celebrele seducatoare.

Aromele “gustoase” de caramel, vanilie sau ciocolata care imi amintesc de prajiturelele delicioase ale mamei imi trezesc spiritul de gurmanda .. pe care tot incerc sa-l estompez.

Miresmele dulci de capsuni, fragi sau zmeura sunt preferatele mele. Insa, de cele mai multe ori, le prefer in sprayuri de corp, light, usoare, perfecte pentru zilele calduroase.

 

Tu ce ‘miros’ preferi?

464 Views 3 Comments Permalink Tags: sfaturi, parfum
5

102120980.BMP

 

Mama m-a fascinat dintotdeauna cu toate cremele, potiunile si tonicele pe care le folosea. Avea tot felul de cutii cu creme cu diferite arome si texturi pe care le folosea cu religiozitate. M-a invatat – a insistat chiar – sa am grija de tenul meu. Ea m-a initiat in ale ingrijirii pielii si ii multumesc pentru asta. Pe langa alte lectii importante pe care mi le-a “predat” de-a lungul anilor (e si profesoara de meserie), cea cu peelingul a fost una dintre cele mai importante. Orice crema ai folosi, nu ii poti observa beneficiile decat dupa ce ai indepartat celulele moarte de la suprafata pielii. Altfel nu isi poate face efectul. Am inteles asta de la inceput. Apoi, am simtit pe pielea mea cat de mult potenteaza peelingul actiunea unui tratament facial – de la o crema la orice masca hidratanta. Si, o alta lectie importanta: il poti prepara usor, din ingrediente naturale, iar efectul este incredibil.

 

Un peeling pe saptamana (mai des nu este indicat) va inlatura celulele moarte, va regenera pielea si ii va oferi o finete aparte. Plus ca, orice tratament/crema aplicate ulterior sunt mult mai eficiente. Eu aplic masti pentru hidratare dupa peeling si pielea arata extraordinar.

 

Mama m-a invatat ca in bucatarie gasesc cele mai eficiente ingrediente: zat de cafea (pentru ten gras - zatul de la un sfert de cana amestecat cu albusul unui ou), tarate (pentru ten acneic – 100 gr de tarate de grau, un galbenus si 1 lingura de miere), gris (ten cu probleme - gris, zeama de lamaie, miere), malai (pentru orice tip de ten – malai si apa fierbinte), zahar (pentru ten gras doua lingurite dizolvate in zeama unei jumatati de lamai). Important este sa nu agresezi pielea, sa masezi circular fara sa apesi prea tare.

Rezultatul: o piele fina, regenerata si mult mai sanatoasa.

 

Tu ce scrub preferi?

1,166 Views 5 Comments Permalink Tags: sfaturi, exfoliere
0

104625770.BMP

 

Daca vrei ca la urmatoarea petrecere (sau la un cocktail, ori un eveniment cu cod vestimentar la care vrei sa participi) sa atragi toate privirile, mizeaza pe o tinuta rosie! O rochie in aceasta culoare pasionala – sau un top si o fusta – te vor propulsa in centrul atentiei. Insa, pentru ca nu oricine are curajul sa poarte o nuanta atat de puternica, ai grija sa o accesorizezi corect. Doar asa toti ochii vor fi atintiti pe tine toata seara. Iata cateva detalii esentiale pentru o abordare deloc...timida:

 

1. Alege o rochie care sa te avantajeze

 

Tine cont ca rosul in sine emana *** appeal. Asa ca nu mai e necesara si o croiala sexy. Alege un model care te pune in valoare, evitand lungimi prea scurte sau materiale prea mulate. Ar fi prea mult.

 

2. Gaseste rosul care te pune in valoare

 

Nu orice nuanta de rosu se potriveste cu pielea ta. Asa ca gaseste ACEL rosu care te avantajeaza. Atunci cand alegi materialul sau rochia, pune-o pe tine si vezi daca se asorteaza tenelui tau sau nu.

 

3. Make-up

 

Foloseste un ruj in nuanta rochiei si pastreaza restul machiajului nude. Focusul vor fi rochia si buzele, nimic mai mult.

 

4. Accesorii

 

Daca petrecerea nu e prea pretentioasa, accesoriile nude bej sunt cele mai potrivite. Ele nu fac decat sa puna in evidenta rochia. Daca vrei totusi un pic mai multa stralucire alege accesorii argintii sau aurii care sa completeze rosul, nu sa intre in competitie cu el.

 

P.S. Inspira-te de pe podiumul Lanvin (in foto), unde rochiile rosii au fost accesorizate simplu si purtate cu multa atitudine.

Foto: Guliver/Getty Images

710 Views 0 Comments Permalink Tags: sfaturi, rosu, lanvin, moda_si_frumusete
0

Arome mini

Posted by mira.moise Jan 25, 2011

mini apa de toaleta 10 ml, Eternal Magic, Pur Blanca, Perceive 8.99 lei.BMP

 

Eu ma indragostesc iremediabil de anumite arome. Le iubesc efectiv, intens, pasional. Cand descopar un parfum si intuiesc ca ar putea fi o dragoste fierbinte la mijloc, nu vreau – de fapt nu pot! – sa ma mai despart de el. Au fost ani intregi in care am carat dupa mine in excursii, vacante sau doar daca am dormit o noapte la o prietena, sticle intregi de 50 sau 100 de ml. Pana am descoperit variantele in miniatura, insa nu le gaseam intotdeauna. Tin minte cand am avut pentru prima data varianta mititica a parfumului preferat. O purtam in geanta ca pe o comoara si, de dragul aromelor dulcege, nu ma puteam abtine sa nu il mai folosesc de cateva ori. Stiti cum miroseam seara? Foooaaarte puternic.

 

Pana m-am calmat si mi-am dat seama ca ce e mult strica. Dar l-am purtat in continuare in geanta ca pe un lichid pretios. Pentru ca sticlutele le imitau pe cele mari, de multe ori le mai cadea capacul si ma trezeam ca eram nevoita sa schimb geanta. Dar nu ma lasam. O schimbam si il puneam din nou in buzunarel. Cand au aparut, insa, variantele cu aplicator cu bila –roletele - am fost cu adevarat fericita! Sunt mult mai practice, poti avea aromele preferate la indemana fara sa ai grija ca pot curge in geanta. Iar plusul cel mai important este ca, fiind o cantitate mai mica, se pastreaza mai bine. Si, pentru ca se termina mai repede, nu are timp sa expire. Pentru ca si parfumurile au termenul lor de valabilitate, stii doar. Mai mult de 2, 3 ani nu trebuie sa il folosesti pentru ca poti face alergii. Il recunosti daca i se inchide culoarea sau are niste sedimente depuse pe fundul sticlei.

 

In concluzie, roletele sunt cea mai buna (si mai ieftina si mai eficienta) solutie pentru a putea avea aproape aromele de care te-ai indragostit.

 

Ai aflat de oferta la rolete din Campania 2? O poti vizualiza in brosura la pagina 64!

355 Views 0 Comments Permalink Tags: avon, sfaturi, parfum, perceive, rolete, eternal_magic, pur_blanca, mini_arome
0

sb10068381a-001.BMPSolutions Ser luminozitate Total Radiance.BMP

 

De cate ori ma uit la cate un eveniment important ce presupune covor rosu, ma minunez de pielea stralucitoare a vedetelor. E evident ca am aceasta impresie si datorita zecilor de flashuri ale fotografilor aliniati, sau a machiajului cu particule radiante, insa, sigur, starurile folosesc tratamente, serumuri si crème pentru luminozitatea pielii. Unele vedete fac tratamente intensive inainte de eveniment, iar altele doar isi mentin pielea sanatoasa prin dieta, sport si un stil de viata cat mai sanatos. Pentru ca o piele ingrijita, sanatoasa, ferita de expunerea la soare, fina, va fi si luminoasa.

 

Un ajutor important al acelora ce isi doresc o piele care sa radieze (in afara pudrelor sau a blushurilor sidefate) sunt serumurile pentru luminozitate. Acestea actioneaza in doua moduri:

  1. In primul rand, ele contin si niste granule ce raspandesc o stralucire calda, discreta, atunci cand aplici pe fata serumul. Sa nu va ganditi ca are niste particule stralucitoare asemanatoare fardurilor sidefate. Aceste granule reflecta lumina, creand pielii o aura discreta.
  2. Si in al doilea rand– si cel mai important – serumurile au formule care ingrijesc   pielea, oferinu-I o stralucire naturala. Cu o textura fina si miros discret, aceste produse contin vitamine (E si C) care lupta impotriva factorilor externi ce “fura”      din luminozitatea pielii (fumul de tigara, expunerea la soare, alimente grele, poluarea, lipsa somnului) si au factor de protectie. Pentru ca stiti bine ca in urma expunerii la soare pielea se pigmenteaza si are un      aspect matuit.

 

Mod de aplicare: In fiecare dimineata si seara (sunt unele formule care se aplica doar seara), inaintea cremei hidratante. Dupa 3, 4 saptamani, pielea devine luminoasa, iar anumite pete pigmentare se atenueaza.

 

Eu am inceput sa folosesc Solutions +Total Radiance Serum, de la Avon si abia astept sa va spun cate ceva despre transformarile pielii mele.

 

Foto: Guliver/Getty Images, Avon Media Library

515 Views 0 Comments Permalink Tags: sfaturi, frumusete, ten, minerale, luminozitate, avon_solutions, vitamine
1

Cum aplici mascara

Posted by mira.moise Jan 18, 2011

200295885-004.BMP

 

Scriam mai demult cat de importanti sunt ochii in fizionomia unei femei. Si ca expresivitatea, dar si machiajul lor, sunt remarcate din primele momente de barbati.

 

Despre importanta “cruciala” a unor priviri patrunzatoare si a fluturarilor alene din gene, mi-a povestit mama de cand eram adolescenta. Si tot de pe atunci am inceput sa folosesc mascara, influentata probabil de ideea ca ochii pusi in valoare te fac sa arati “altfel”. Tin minte si acum prima mascara pe care am folosit-o pe la 13, 14 ani. Era o cutiuta alba, plata, cu o oglinda, care avea o mascara solida comprimata intr-un spatiu dreptunghiular. Avea si un loc de periuta – nu cum sunt cele de astazi cu peri dispusi 360 de garde, ci ca o perie in miniature. O umezeai, luai din crema aceea vascoasa si aplicai pe gene…Cam complicat, iar efectul nici nu se compara cu ceea ce poate face azi o mascara daca e aplicata corect.

 

Eu nu am gene lungi si am cautat intotdeauna o mascara pentru alungire, dar si volum. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca nu doar periuta sau continutul sunt cele mai importante, ci si modul de aplicare. Dupa ce am privit pe furis cum fac make-up artistii, am inteles care este tehnica cea mai eficienta: eu prind usor coltul extern al ochiului si trag putin spre exterior, apoi cu miscari fine, perpendiculare, dar insistente, in zig zag, aplic mascara la baza genelor. Apoi, usor, aplic si pe lungimea lor. Am invatat ca mai mult de doua straturi de mascara supraincarca genele, le face lipicioase, se unesc intre ele si arata foarte ciudat. Eu prefer, dupa ce am aplicat al doilea strat, sa folosesc o perie cu care indepartez excesul de mascara.

Imi plac foarte mult periile care vibreaza – fii pe faza, apare una si la Avon, Sonic Boost – pentru ca nu incarca genele si prin miscarea lor vibratorie le “imbraca” exact atat cat trebuie. Genele sunt alungite, dar nu se lipesc, iar mascara nu se intinde.

 

Imi place sa port nuante indraznete, dar le folosesc atunci cand nu port si alte farduri sau culori pe fata. Mi se pare ca ochii devin electrici (mai ales cu nuante de mov sau albastru) si culoarea genelor – fiind singura de pe fata – iese frumos in evidenta.

 

Foto: Guliver/Getty Images

 

Tu ai o tehnica speciala de a aplica mascara?

855 Views 1 Comments Permalink Tags: avon, machiaj, sfaturi, mascara, colour, sonic_boost, aplicare
5

42979-hi-Christy_TB.BMP

 

Una dintre cele 5 supermodele ale anilor ’90, supranumite The Fabulous 5 ( celelalte sunt Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Cindy Crawford si Linda Evangelista), Christy Turlington a fost dintotdeauna un simbol al elegantei si feminitatii. A aparut pe mai mult de 1000 de coperte ale celor mai celebre reviste glossy (Elle, Vogue, Allure, Harper’s Bazaar, Cosmopolitan), a fost votata in 1993 de revista People una dintre cele mai frumoase 50 de persoane din lume si dupa chipul ei s-au creat manechinele Institutului Muzeului Metropolitan de Arta, din New York.

 

La cei 42 de ani impliniti recent (pe 2 ianuarie), topmodelul arata senzational (poate si pentru ca practica yoga si are o atentie speciala pentru dieta). Christy stie cum sa iasa in evidenta la o petrecere importanta. Look-ul ei din aceasta fotografie poate fi un model pe care il poti urma daca vrei sa fii o aparitie seducatoare si rafinata la un cocktail pretentios.

 

Ai nevoie de o rochie eleganta si detalii bine puse la punct (machiajul, coafura, manichiura si pedichiura).

Asadar, o rochie lunga neagra (cu negru, nu vei da gres niciodata) cu aplicatii pretioase este apogeul elegantei. Alege un model care iti evidentiaza formele si “ascunde“ eventualele imperfectiuni (cu maneci daca nu ai bratele tonifiante, tip babydoll daca nu ai o talie de viespe). Iar daca rochia are detalii pretioase, renunta la alte bijuterii. O pereche de cercei simpli ca cei ai lui Christy sunt de ajuns. Fara bratari, inele masive sau ceas. Accesoriile in acelasi ton cu rochia ofera un plus de eleganta tinutei. Geanta cu detalii asemanatoare cu cele ale rochiei nu este neaparat un “must”, poti opta si pentru o geanta simpla, neagra. Sandalele decupate care descopera o pedichiura impecabila (intr-o nuanta apropiata rujului) intregesc aceasta aparitie rafinata. Coafura cu parul indreptat atent, simplu, pieptanat intr-o parte si machiajul ce accentueaza privirea, lasand buzele intr-o nuanta de bej – nude, ii accentueaza topmodelului frumusetea naturala.

Am mai spus asta la un moment dat, dar repet: atunci cand creezi o tinuta, alegi piesa principala, cea care vrei sa iasa in evidenta. Si in rest, pastrezi lucrurile cat mai simple cu putinta. Asa a facut si Christy Turlington la acest eveniment. A ales o rochie pretioasa, iar restul – accesorii, bijuterii, machiaj si coafura  - le-a pastrat intr-un registru simplu. Cum crezi ca ar fi aratat si cu cercei pretiosi, si cu bratari, si cu sandale cu pietre si cu un ruj de un rosu aprins? Ar fi fost muuult prea mult. Retine ca simplitatea inseamna eleganta.

 

Foto: Christy Turlington Burns la Avon Foundation Gala in 2010


Ai incercat Slip Into, noul parfum Avon al carei imagine este Christy? Aroma apare in brosura C2/2011!
1,092 Views 5 Comments Permalink Tags: sfaturi, rochie, fashionista, slip_into, stuil, christy_turlington_burns
1

88461881.BMP

 

 

V-am mai spus ca ma dau in vant dupa culori. Imi plac fardurile colorate, rujurile in tot felul de nuante – de la rozuri, bejuri, movuri la rosu aprins sau corai – si mascara mov, albastru sau verde (pe care o port fara alta culoare pe fata). Cel mai greu imi e cu rujurile. Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca nu orice nuanta de care ma indragostesc subit – fie ca o vad pe raft sau pe o pereche de buze senzuale -  mi se potriveste; pana am invatat ca trebuie sa aleg culoarea rujului in functie de nuanta tenului, culoarea parului si a ochilor.

Si sa le probez inainte de a le cumpara. Fac o scurta paranteza. Experienta din televiziune m-a invatat sa nu imprumut rujul sau fardurile (blush, pudra, fond de ten) nimanui. Am avut o alergie foarte puternica de care am scapat dupa cateva luni pentru ca am folosit aceleasi farduri impreuna cu colegele mele. Si mi-a fost invatatura de minte. De atunci, de cate ori vreau sa incerc un tester pulverizez spray antibacterian pe un servetel cu care sterg mostrele de ruj. Abia apoi il incerc. Revenind la alegerea rujului, iata cateva sugestii:

 

 

-         Alege nuante cu maximum doua tonuri mai inchise decat pielea ta. Inainte de a cumpara aplica rujul pe o singura buza si daca este cu unul sau doua tonuri mai inchis decat culoarea ta naturala, ai gasit ce ti se potriveste. Daca nu poti testa rujul, du-te la lumina naturala si asaza ambalajul in dreptul buzelor.

-         Daca ai tenul masliniu alege nuantele de caramel, ciocolatiu, mov sau violet.

-         Pentru tenul deschis se potrivesc variantele nude de roz, corai, auriu si piersica. Nuantele prea inchise sau cele reci fac pielea sa aiba o culoare ciudata.

-         Pielea mediu nuantata este pusa in valoare de rozuri si movuri pal. Evita rosul aprins si alege nuante de burgundy.

-         Nu uita ca atunci cand alegi culoarea rujului sau a glossului tii cont de culoarea pielii, a parului si a ochilor, nu de culorile tinutei pe care o porti.

 

Foto: Guliver/Getty Images

 

 

Tie ce culoare de ruj ti se potriveste?

1,232 Views 1 Comments Permalink Tags: sfaturi, frumusete, ruj, nuante, alegeri
0

Repari sau nu repari?

Posted by mira.moise Jan 7, 2011

200439937-001.BMP

 

Aceasta este intrebarea. Ce faci cand una dintre bluzele tale favorite sau perechea de pantaloni pe care o adorai s-a stricat? O repari sau o arunci? Citeste cateva idei care te vor ajuta sa sortezi hainele care merita sa fie reparate de cele care nu mai au nicio sansa.

 

Ups… S-a agatat!

 

N-ai fost prea atenta si ai agatat bluza din voal sau matase?  Sau poate s-a prins in fermoarul blugilor ori e de vina colierul masiv? Nu mai conteaza motivul, important este, mai intai de toate, sa evaluezi cat de grav a fost afectata bluza,/fusta/ rochia.

 

1. Identifica gaura unde s-a produs ruptura. Daca este foarte vizibila, fa un exercitiu simplu de imaginatie: poti aplica pe acea gaura o floare/stea dintr-un material asemanator? Cum va arata? Daca crezi ca nu ai mai putea sa o porti, du-o la croitor sa o transformi intr-o bluzita pentru fiica, fina sau nepoata ta. Sau pur si simplu, impaca-te cu ideea ca nu ai ce face si trebuie sa o arunci.

 

2. Aplica putin lac de unghii incolor pe gaura si asteapta sa se usuce natural. Nu folosi foehnul, pentru ca lacul se va topi in material. Aceasta este o solutie temporara ca gaura sa nu se mareasca pana ajungi cu bluza acasa.

 

3.Daca bluza/ rochia este dintr-o colectie noua si ai cumparat-o de la un magazin la care poti ajunge, ii poti ruga sa retrimita produsul in fabrica pentru a-l reconditiona. Sau sa iti trimita o bucata de material identica. Cu materialul te poti duce la o croitoreasa care poate inlocui toata portiunea afectata (maneca, gulerul, etc).

 

4. Daca nu mai stii de unde ai bluza, incearca sa estompezi gaura unde s-a agatat cosand o floricica/steluta in locul cu pricina. Fii creativa si foloseste ata intr-o culoare in ton cu cele din material. Sau, daca zona iti permite, aplica o brosa.

 

Vai… S-a patat!

 

Ai fost la o petrecere cu vinuri si bucate alese. Fie ai scapat o bucatica de mancare pe fusta multiubita sau cineva a varsat din greseala putin vin.

 

  1. Daca bucata care a ajuns pe hainele tale continea urme de grasime, pune imediat sare pe locul afectat. Aceasta absoarbe rapid grasimea, iar pata nu se mareste.

 

  1. Spala imediat pata cu ce detergent ai la indemana. Odata ce s-a uscat, o pata se scoate foarte greu.

 

 

  1. Cand ajungi acasa, daca bluza este alba, toarna peste pata suc de lamie si tine-o asa peste noapte. Sunt si solutii pe care le aplici pe pata si apoi poti baga haina la spalat. Eficienta acestor produse depinde, insa, de substanta cu care te-ai patat. Vinul rosu, de exemplu, din cauza taninului din compozitie pateaza puternic orice material. In astfel de situatii, nu prea ai ce sa mai faci cu bluza/pantalonii respectivi.

 

Uff.. A intrat la apa!

 

Daca ti se intampla ca puloverul preferat sa se micsoreze dupa ce l-ai spalat (nu uita sa verifici intotdeauna etichetele inainte de a baga lucrurile la spalat), pune-l in apa la temperature camerei in care ai adaugat 2,3 linguri de balsam de par. Tine-l in lighean vreo 5 minute, apoi scoate-l si incearca sa tragic de el pan ail aduci la marimea initiala.

 

Ce faci cu accesoriile

“Orice metal fie el pretios ( aur, argint, platina) sau nepretios ( alama, cupru) oxideaza si in timp isi schimba culoarea”, spune Carla Szabo, designer de bijuterii si accesorii. Ea recomanda sa le cureti prin frecare cu o carpa speciala sau chiar cu o carpa normala. Sau sa apelezi la ultrasunete si sa le cureti in aparate speciale (pentru asta e ideal sa apelezi la un bijutier). Daca ai accesorii care contin piele, dantela sau material textil si nu pot fi indepartate din accesoriu pentru a fi curatate, poti apela la o radiera pentru piele si la burete/carpa umeda in cazul dantelei si al materialului textile. “Plasticul se matuieste in timp si este poate unul dintre putinele materiale care nu se mai pot recupera in forma lor initiala”, spune Carla. Suprafata acestuia o data invechita, se poate recupera mai greu prin slefuire ( daca  a fost intial mat) sau prin stergere cu o carpa cu sapun in cazul plasticului intial lucios.

 

Foto: Guliver/Getty Images

799 Views 0 Comments Permalink Tags: sfaturi, accesorii, reparatii, mira_moise, carla_szabo
0

carmen 4.BMP

 


Am invitat-o pe Carmen Dinca, make-up artist Avon Romania (buna si veche prietena), la un “dublu”  interviu, care s-a transformat intr-o discutie frumoasa despre... frumusete


MIRA Tu ai machiat multe vedete, persoane, pentru evenimente speciale. Care este diferenta dintre femeia nemachiata si cea care poarta machiaj?

CD Nu este nici o diferenta din punct de vedere uman. Ce conteaza cel mai mult la o femeie este atitudinea, bunul simt si bunatatea care dau oricarei femei un aer si o stralucire speciala a frumusetii, ceva ce nu se poate descrie in cuvinte. Machiajul te pune si mai mult in valoare, dar nu inseamna ca fara machiaj nu ai valoare. Trebuie sa retinem asta si sa nu ne facem din machiaj un idol. Am intalnit nenumarate persoane publice, vedete, modele sau femei normale care arata extraordinar fara nici un fel de machiaj, purtand doar acele atribute de care va spuneam mai devreme. Frumusetea este un dar pe care Dumnezeu l-a dat femeilor si ele ar trebui sa fie constiente de asta. Tu crezi ca esti diferita atunci cand esti machiata? Ce ti-ar placea sa aprecieze cineva la tine: machiajul tau sau pe tine?

 

MIRA Eu ma simt diferit cand sunt machiata, cred ca am un plus de stralucire. Atunci cand nu port machiaj am cateodata impresia, mai ales la un dialog direct fata in fata, ca interlocutorul meu imi poate percepe orice imperfectiune. Normal ca vreau sa fiu apreciata pentru personalitatea mea, pentru mine ca intreg, nu doar pentru un machiaj. Plus ca eu cred ca un machiaj trebui sa-ti puna in valoare trasaturile, nu sa iasa el, ca machiaj, in evidenta.


MIRA De ce crezi e important machiajul pentru psihicul feminin?

CD Machiajul este foarte important, dar nu trebuie sa devina o obsesie. Cel mai important aspect, din punctul meu de vedere, este ingrijirea tenului. Apoi vine si machiajul care are rolul de a pune in evidenta trasaturile frumoase pe care fiecare femeie le are. Cu foarte putin poti obtine foarte mult. Nu avem nevoie de prea mult machiaj ca sa evidentiem ce avem frumos si astfel sa avem un psihic pozitiv. Tu cum crezi ca percep barbatii femeile care poarta machiaje mult prea incarcate si transformatoare?

 

MIRA Sa stii ca n-am stiut sa raspund la intrebarea asta. Si l-am intrebat pe sotul meu. Stii ce mi-a zis? Ca printr-un machiaj incarcat, o femeie isi ascunde varsta si imperfectiunile lasate de o viata agitata


MIRA Crezi ca o femeie fara make-up e mai putin sigura pe ea?

CD Nu cred ca o femeie cu mai putin machiaj ar trebui sa fie mai putin sigura pe ea, nu ar avea nici un motiv. Trebuie, mai intai de toate, sa ne acceptam asa cum suntem si sa apreciem unicitatea si trasaturile frumoase cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Scopul machiajului nu este sa schimbe o persoana sau sa joace rolul de masca, asa ca doar cine percepe machiajul in felul acesta are o problema si nu poate trai sau aparea fara machiaj. Eu cred ca e bine sa ne machiem, dar asta nu inseamna ca psihicul nostru depinde de machiaj sau ca nu mai putem trai fara el. Tu crezi ca siguranta unei femei trebuie sa fie data de cat de bine este machiata sau nu?

 

MIRA Nu, evident. Siguranta unei femei vine din incredere in propria persoana, din educatie si atitudine. Dar, nu neg, am vazut femei care se simt mai seducatoare cu un strop de gloss sau o mascara intens aplicata.


MIRA Care e cel mai important produs de make-up, din punctul tau de vedere?

CD Fiecare produs de makeup are rolul sau bine stabilit si nu as face neaparat un top al importantei. Pentru unele femei mascara e cea mai importanta, pentru altele rujul. Unele apreciaza blush-ul, altele fondul de ten sau pudra, iar altele prefera corectorul. Eu as alege mascara si blush-ul la egalitate de puncte. Care produs de makeup crezi ca le place barbatilor la femei si il apreciaza?

 

MIRA Sotul meu ma salveaza din nou: “Fardurile de ochi, creionul si mascara sunt cele mai importante, pentru ca evidentiaza culoarea ochilor”. L-am citatJ


MIRA Ce nu ar trebui sa lipseasca din geanta femeii?

CD Mascara, blush intr-o nuanta fresh, anticearcan (corector), putina pudra si un luciu de buze (sau ruj). Tie ce nu iti lipseste niciodata din geanta?

 

MIRA Un gloss natural si hidratant, pudra compacta si un parfum de poseta. Iar vara, apa termala!

 

In foto: Carmen (unele dintre voi poate o cunoasteti pe Carmen daja, de la trainingurile Avon)

 

In FOTO: Carmen Dinca (make up artist Avon), fotografie din arhiva personala

1,048 Views 0 Comments Permalink Tags: avon, machiaj, sfaturi, colour, carmen_dinca, mira_moise
1 2 Previous Next